VKRS – primul festival dedicat videoului și creatorilor de conținut

VKRS – primul festival dedicat videoului și creatorilor de conținut

Știm cu toții că se produce extrem de mult conținut video în România. Mare parte din acest conținut se difuzează la cele 950 de televiziuni, înregistrate la CNA, televiziuni care difuzează o singură dată materialul și apoi acesta se pierde.

Știm cu toții că marele dezavantaj al televiziunii clasice este efemeritatea. Acel lucru care este on-air, s-a difuzat, nu poți derula înapoi, nu poți salva, nu poți vedea mai târziu. Poate că și pentru asta televiziunea clasică are o influență atât de mare. Dar oare o mai are?

Pentru asta oamenii au migrat către noile medii – YouTube, Facebook, Tiktok care promit același lucru ca o televiziune clasică, dar au ceva în plus: spațiu de stocare pentru materialele urcate acolo. În mediul online materialul tău poate fi văzut și peste ani. Poate avea același impact și poate avea aceeași influență și mai târziu.

De ce VKRS, un festival de video?

Răspunsul este unul singur. Pentru că toate aceste materiale care se urcă în online, au de cele mai multe ori aceeași soartă ca a materialelor tv. Pentru că dacă la tv, ai un public captiv în fața ecranului, pe online ai nevoie să te duci la acel public și să îl tragi de mânecă ca să îți vadă videoul tău.

Dar mai mult, pentru că e nevoie de un eveniment care să strângă la un loc cele mai importante videouri urcate pe internet.

Și așa vei afla cum să faci virale?

Nu, dar vei afla cum fac alții virale și te vei inspira de acolo. Pentru că nu există o reteță pentru virale, dar există puterea exemplului. Astfel afli de la alții cum reușesc ei să aibă succes.

Avem nevoie de această ”educație” a mediului digital, pentru că trebuie să vedem de ce unii au succes când produc video pe internet. Și pentru asta avem nevoie de exemplele lor. Dar VKRS nu este un eveniment one time, chiar dacă este produs cu standarde de televiziune. El este un eveniment care trebuie să fie manualul celor care vor să facă video pe internet. Și îl voi diseca în zilele următoare cu cele mai importante momente ale sale.

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

Leave a Reply