Skip to content

Top 20 companii din IT pentru care merita sa lucrezi

Top 20 Companii IT pentru care sa lucrezi 1

Revista Biz și compania de recrutare Senior Tech au lansat rezultatele studiului ”Top 20 companii din IT pentru care merită să lucrezi”, aflat la cea de-a treia ediție.

Studiul, însoțit de clasamentul angajatorilor, a fost realizat pe baza a patru criterii și surprinde atât percepția programatorilor asupra angajatorilor, cât și a progreselor realizate de principalii jucători la nivel de resurse umane.

Adobe, Endava, King, Ixia și Deutsche Bank ocupă primele cinci poziții din clasamentul celor 20 de companii.

Eșantionul de studiu a fost realizat pe 70 de companii care activează în industria IT și de 578 de angajați. Biz și Senior Tech au folosit două tipuri de chestionare: unul dedicat departamentelor de resurse umane ale angajatorilor și altele dedicate salariaților din cadrul companiilor luate în calcul.Topul a fost realizat pe baza unor punctaje obținute de fiecare companie în parte, luând în calcul patru criterii esențiale: pachetul salarial, amploarea și complexitatea proiectelor în care companiile sunt implicate, potențialul de angajare și cultura companiei.

Topul reunește atât companii consacrate la nivel global, cu o binemeritată notorietate pe piața locală, cât și jucători mai puțin cunoscuți publicului larg, dar dinamici și activi în procesele de recrutare și dezvoltare profesională a angajaților.

Leave a ReplyCancel reply

Exit mobile version