De ce Piticu

In ultima perioada am inceput sa primesc iarasi intrebari de la diverse persoane care ma intreaba de ce mi se zice piticu, pentru ca sunt destul de inalt, ca nu mai sunt mic si toate aceste discutii. Asa incat sa mai explic o data. Nu de alta, dar numele deja e normal si chiar daca pare ciudat, merita povestit. Iar istoria se duce mult in negura timpului, pe vremea cand nu exista buletin cu numele meu, atunci cand la scoala, in loc sa umblu cu baietii de varsta mea si fetele de varsta mea, imi gasisem o gasca de prieteni cu doi ani mai mari ca mine. Asa incat tot jucandu-ma si umbland cu acestia, unul dintre ei a ajuns sa imi zica piticu. Piticu o data, piticu de doua ori, asa mi-a ramas numele. Si nu Piticu sau nu piticot sau piciul, ci doar Piticu pentru ca nu eram mic de stat, eram mai tanar decat ei. Si asa mi-a ramas numele. Asa se intampla cand mergi cu  oameni care sunt mai mari ca tine.

Bine. Cred ca toata distractia asta cu numele, gen Piticu vino incoace, sau unde este Piticu, s-a transformat frumos. Pentru ca am sarit peste niste ani, umbland cu oameni mai in varsta si astfel m-am maturizat mai repede, avand experienta unor oameni care deja trecusera prin ce probleme ar trece orice om cand este tanar.

Cam asta e povestea lui Piticu. N-are legatura cu inaltimea, cu greutatea, cu nimic. E doar povestea unui om care are un nume mai diferit, iar prietenii in loc sa-l strige Cristi sau Dorombach, au preferat sa-l strige Piticu. Pentru ca Piticu rade frumos, iar asta cu rasul inca nu-mi dau seama daca e placut sau nu. Dar cei care vin si imi zic ca le place sper sa nu o zica doar din complezenta.

De ce am zis povestea cu Piticu acum, iarasi? Pentru ca se leaga de campania Forza Snacks 1-2-3 si de concursul de pe Facebook. V-ati inscris nu?