Dead-Line

Suntem maniaci. Cu totii. Ne plac dead-line-urile. Parca asta e singurul lucru ce ne tine in priza. Parca daca nu facem chestiile in ultima clipa nu ne simtim bine. Daca nu prindem ultimul tren, n-am mai fi noi. Si totusi. De ce  naiba suntem asa de lenesi si lasam totul pe ultima suta de metri? De ce incepem orice activitate cu o pauza, pauza ce se prelungeste, lasand pe ultimele minute toata treaba ce trebuia sa o facem pana atunci.

Si bineintes, astfel iese treaba in graba, de mantuiala si nerezistenta.
Ne place sa ne chinuim singuri? Asta e singurul lucru prin care sa simtim adrenalina?
De ce stam sa ne apucam de mai multe lucruri in acelasi timp, doar din principiul ca suntem romani si ca suntem buni la toate si astfel sa nu reusim sa terminam nici unul asa cum trebuie.
Si de aici apare eschivarea, calitatea de a amagi, de a vorbi cu intelesuri si de a te baga sub pielea unei persoane ca sa il faci sa uite. Si astfel un dead-line se poate prelungi. Si iar, si iar …

Totusi … realizam ceva?