Lovitura de stat, Dictatura, Romania 2012

Am intrat foarte putin pe twitter in seara asta, iar in 5 minute am vazut trei titluri care spun acelasi lucru: Lovitura de stat, Dictatura, Ponta da o lovitura de stat. Si aceste titluri sunt strigate urias de toata presa.

Una dintre masurile de azi a fost aceea de a muta Monitorul Oficial in subordinea Guvernului. Guvern care este condus  de Ponta , care in momentul de fata face ce vrea. Si prim ministru care nu se intelege cu presedintele Basescu. Daca vreti o paranteza, de prin 2008 presedintele nu se intelege cu primul ministru, o fi vreun semn?

Oricum, o data cu trecerea Monitorului Oficial la Guvern presedintele nu mai are nici un drept. Pentru ca de obicei presedintele semneaza decrete, iar in constitutie scrie asa:

ARTICOLUL 100
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.

(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.

Drept urmare, atat timp cat presedintele nu poate face nimic, iar primul ministru nu ii semneaza, cam e degeaba.

In alta ordine de idei, lovitura de stat este exemplificata prin faptul ca atat Antonescu (care habar n-are sa vorbeasca), cat si Ponta (care isi baga picioarele in curtea constitutionala) ignora legile si functionarea acestei tari pentru ca nu le covine lor sau scotand scuza in fata ca vezi doamne aia sunt influentati politic. Ma repet, nu le covine lor, nu ca ar fi cineva influentat politic. Si daca ar fi influentat politic ce, sunt in functie, exista alte cai sa ii abordezi. Si ca sa exemplificam mai citim din constitutie:

ARTICOLUL 145
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.

In schimb articolul 147, litera C, zice urmatoarele:

(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Si acum sa revenim la stirea cu unde s-a mutat Monitorul Oficial.

Pe langa asta, faptul ca Parlamentul a votat o lege prin care Curtea Constitutionala este irelevanta, nu ii face decat sa fie si mai ipocriti si mai idioti. A se nota, pe baietii astia i-ati votat voi. Acum ce vreti sa faca pentru voi? Credeti ca fac ceva? Din contra.

Nu de alta, dar legea indexarii pensiilor si salariilor a fost respinsa exact de parlamentarii care au propus-o, nu de catre opozitie.

Si mai era un cuvant pe care l-am vazut prin presa: mafie. Pe asta va las sa-l comentati voi.

 

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach is a Romanian tech voice who thrives where curiosity meets communication. Through dcristi.ro, his YouTube channel, and contributions to leading business media, he breaks down complex trends into sharp, accessible stories. Whether unpacking the latest gadget, dissecting a market shift, or spotlighting local innovation, Cristi delivers it with clarity, wit, and a knack for sparking conversation. His audience knows him not just as a commentator, but as a connector — someone who sees the bigger picture and isn’t afraid to zoom in on the details that matter.

Leave a Reply