Skip to content

Lumea merge înainte. Noi stăm în căcat și noroi

Exista o vorbă care spunea că la bariera Pantelimon, oamenii care veneau în București își lăsau acolo șoșonii plini de noroi și se încălțau cu pantofii de oraș.

Nu știu exact unde a fost bariera Pantelimon, deși ar fi trebuit să aibă un monument, un marcaj ceva. Dar se pare că odată cu dispariția acestei bariere, tot acel noroi care separa orașul de mizeria din afara lui nu mai este separat.

Și nu mă refer aici la ceva fizic, nu mă refer la faptul că ar fi orașul murdar, ci la ceva psihologic. Orașul nu este murdar fizic, ci psihic.

Obișnuiam să cred anii trecuți – înainte de pandemie – că Bucureștiul este un oraș bun, plin de oameni calzi, plin de evenimente, boem și efervescent. În ultimii ani această efervescență s-a pierdut. Orașul s-a umplut de răutate, de falsitate, de parvenism și de o stare de neputință, dar mai ales de o stare de sufocare.

Nu mă refer aici la lucruri personale. Mă refer la cum îi văd eu pe ceilalți oameni. Înainte oamenii erau preocupați de un bine comun, de o ordonanță 13, de dezvoltare și de creștere.

Acum oamenii sunt preocupați să fie triști, supărați sau resemnați.

Mă uitam sâmbătă, când s-a deschis traficul pe Calea Victoriei la ora 21:30, și am văzut că oamenii au plecat instant acasă, triști și surprinși că au fost alungați de pe stradă ca să circule mașinile acolo. Deși era un eveniment major în București – Noaptea Muzeelor – deși erau zeci de mii de oameni pe o stradă care abia îi poate încăpea pe toți, odată ce au trecut mașinile de jandarmi și poliție locală, oamenii au fost alungați acasă.

Și din ce am auzit cum vorbeau, vocea era tristă, surprinsă, resemnată. Nu se poate mai bine, nu va fi mai bine.

Iar această stare de tristețe ne acoperă pe toți, ne face să nu vedem că este bine, că putem evolua, că există soluții și nu doar probleme. Mai ales nu vedem că poate fi mai bine.

Zilele astea, trolii ruși și suveraniștii țipă ca idioții pe internet că e inflație și că au crescut prețurile. Toată lumea știe asta, nimeni nu vrea să înțeleagă de ce. Dacă îi explici cuiva și îi aduci argumente, doar te înjură.

Mai mult decât atât, înțeleg că s-a prăbușit consumul, ceea ce era de așteptat. Dar nimeni nu vine să spună, hai să vedem cum putem face prețuri mai bune, hai să nu pierdem publicul care a fugit din magazine. Hai să vedem ce putem să le oferim.

Tot acest discurs de ură, propagat de o masă foarte mică de oameni, continuă să afecteze societatea și să o schimbe. Sunt puțini cei care reușesc să treacă peste acest discurs și peste părerile idioate ale acestora. Dovada sunt cifrele amețitoare din sondaje, care nu arată un lucru bun, ci arată faptul că în individualitatea noastră noi dorim ca celui de lângă noi să îi fie rău – și nu dorim ca să ne fie bine împreună. Ci doar ca ăluia să îi fie rău.

Din acest motiv noi nu reușim să evoluăm și să ne dorim să ieșim din noroi. Dacă cuiva îi este un pic mai bine și altcuiva nu îi este bine – se află în noroi – acesta nu va încerca să găsească o soluție sau să întrebe cum poate face să fie mai bine. Din contră va încerca să-l denigreze și să-l atragă înapoi în noroi pe cel care a ieșit.

La fel ca în experimentul cu maimuțele, dar care acum este pe larg răspândit în societatea noastră.

Cinci maimuțe sunt puse într-o cușcă, iar în mijloc se află o scară cu banane sus. De fiecare dată când o maimuță încearcă să urce după banane, toate maimuțele sunt stropite cu apă rece. După câteva încercări, grupul învață că orice tentativă de a urca pe scară aduce o pedeapsă colectivă, așa că maimuțele încep să o oprească agresiv pe cea care încearcă.

Apoi, cercetătorii ar înlocui treptat câte o maimuță cu una nouă. Noua maimuță nu știe nimic despre apa rece și încearcă să urce după banane, dar celelalte o opresc. În timp, toate maimuțele originale sunt înlocuite, astfel încât în cușcă nu mai rămâne niciuna care a fost stropită vreodată cu apă. Totuși, grupul continuă să împiedice orice maimuță să urce după banane. Morala: unele reguli sau comportamente se transmit mai departe chiar și după ce nimeni nu mai știe de ce există — „așa se face la noi”.

Poza: Mihai Petre @ bucurestiulmeudrag.ro

Leave a ReplyCancel reply

Exit mobile version