Noaptea fara luna
Am fost sa iau RedBull si Cola, Johnnie Walker asta primit nu poate fi baut sec, pentru ca nu e asa de frig afara. In schimb e luna ascunsa undeva, sau nu e deloc. E frig, e iarna, bate vantul si bate rece, atat cat sa iti stinga tigarea sau atat cat sa iti arda varfurile urechilor cu sulite subtiri de gheata rece.
E pustiu, e intuneric si pustiu. Cele cateva becuri ce lumineaza strada se aprind si se sting singure ca intr-un film american si ieftin. Strada e inghetata, pe alocuri cu gheata sau chiar cu zapada neatinsa de nimeni ce trozneste sub ghete. Se aud doar pasii mei pe strada, iar in departare se aud cativa caini care latra si urla la stele. In urma mea apar ciudat, ca din senin diverse pungi, cutii, resturi de pungi de cipsuri ce fosnesc singure. E clar, nu sunt singur pe strada. Cineva e in spatele meu si nu e numai vantul. Nu e o fantoma, pentru ca fantoma nu face numai atat. Nu e numai un duh, pentru ca acesta nu sta sa ma urmareasca pe mine. Probabil e un spirit, ce vine si stie ca am trecut eu pe acolo, sau se impiedica de cutiile, pungile si resturile aruncate pe strada.
Sau poate e doar vantul, care face mici vartejuri in urma mea, antrenand in ele gunoiul de pe strada.
Cert e ca e o noapte neagra, fara luna, fara strajnic, fara lumina, atunci cand toate cele necurate se plimba nestingherite pe pamant, incercand sa isi incheie socotelile.
