Skip to content
IMG 6094

Nu e covid, e poluare

În primăvară am avut niște teste pozitive. Aia e zic, am mai trecut prin asta, nimic special. După perioada asta mă tot simțeam afectat. Mă rog am dezvoltat și o sensibilitate interesantă, cum că simt… 

Ce nu aveai voie să spui până acum

În starea de alertă nu se puteau spune multe lucruri. Pentru că orice spuneai intrai sub incidenta ”zădărnicirii combaterii bolilor”. Mă rog și acum intri, pentru că este cuprins în articolul 352, CP, dar nu… 

Jurnal de covid

Dacă îi spui unei persoane din 2019 că de 2 ani planeta e blocată din cauza unui virus, îți râde în față. E la o aruncătură de băț 2019, iar atunci instituția media unde activam… 

Frica de normalitate

Ne-am întors la normal. Asta pentru cei care au ieșit din normalul cotidian, în perioada pandemică. Pentru marea majoritate a oamenilor nici nu a fost pandemie, iar normalitatea nu s-aschimbat. Sigur, au fost restricții, dar… 

Exit mobile version