Vino cu o jucărie la Roblogfest

Propun ca joi (12 martie) să venim la Roblogfest cu o jucărie, o carte de colorat sau de citit în mână. Pe lângă faptul că ne vom pupa, vom face cunoştinţă, vom bea ca porcii înecându-ne amarul că n-am câştigat nimic, putem pleca din Fabrica cu sentimentul că am ajutat un suflet mic să  zâmbească.

Gândind la rece nu vă cer decât o jumătate de oră timp în care să găsiţi o carte sau o jucărie şi banii pe care în mod normal îi daţi pe 2-3 beri sau pe un ruj sau pe o ojă. Jucăriile şi cărţile aduse de voi, toate vor ajunge la copiii din Valea Plopului din judeţul Prahova, care se află în grija preotului Tănase (un preot în faţa căruia dai jos pălăria)

Asociaţia Pro-Vita are în îngrijire aproape 220 persoane : copii ale căror mame au renunţat să avorteze sau copii provenind din familii cu dificultăţi sociale mari, încredinţaţi asociaţiei pentru un timp; copii cu handicap abandonaţi în spital, care sunt integraţi în familii; copii ai străzii, tineri, fete şi băieţi care au trebuit să părăsească orfelinatele la vârsta de 18 ani, care sunt integraţi prin muncă în asociaţie; femei gravide şi mame lăsate în stradă de familiile lor.


Jucariile / obiectele se vor strange la mine, urmand ca week-end-ul viitor sa ma duc acolo alaturi de alti oameni de bine si sa le oferim copiilor.

Am fost si anul trecut acolo. E o zona extraordinara, copii aia au realizat tot ce exista acolo prin forte proprii, iar ei muncesc de mici pentru a-si intretine comunitatea.

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

Leave a Reply

%d bloggers like this: