Când, cum și ce anume reciclăm

Când, cum și ce anume reciclăm

De o lună de zile Bucureștiul a intrat în zona orașelor civilizate, unde utilizatorul trebuie să își selecteze gunoiul pentru reciclare. Am scris utilizatorul, poți citi cetățeanul, dar explic mai jos un pic.

La începutul anului, la Arad, eram întrebat pe un ton superior: Dar voi când vă apucați să colectați selectiv, că uite noi colectăm deja pe 5 fracții.
Și a trebuit să înghit în sec și să accept supremația arădenilor.

Dar atât, până aici! Bucureștiul a obținut o derogare ca să nu fie amendat, că vezi doamne s-a schimbat primăria și nu se pot continua proiectele precedente, trebuie să facem altele noi. Așa încât ne mai permitem să poluăm vreun an și să nu colectăm selectiv.

De fapt noi colectăm selectiv, dar nu știm noi

Chestia asta cu gunoiul e foarte interesantă. În București se colectează selectiv. Se face asta la stațiile de sortare. Adică gunoiul pe care îl arunci se duce la stațiile de sortare, iar acolo există niște alți oameni și mașini care aleg gunoiul tău și îl trimit la reciclare sau altceva. Nu știu cum funcționează o stație de sortare mai mult decât ce am văzut în emisiunea Șef sub acoperire (link ), pentru că nimeni nu e interesat să arate așa ceva.

Conform europenilor, nu e rău să ai aceste stații de sortare. Dar operațiunea asta nu trebuie făcută exclusiv de stațiile de sortare, ci trebuie făcută de utilizator, de cetățean.

Cum se colectează selectiv în București

De la 1 iulie a venit combinația să colectăm selectiv și la mine în sectorul 3. De fapt de câțiva ani erau niște ghene de gunoi afară pe care scria reciclabil, iar toată lumea arunca gunoiul de orice fel acolo. Acum au fost scoase alea, iar oamenii trebuie să arunce gunoiul în felul următor: gunoiul umed pe tubulatură, iar gunoiul uscat, se depozitează lângă tubulatură și îl ia de acolo femeia de servici.

afis A3 colectareselectiva update page 001

În sectorul 2 înțeleg că s-au dat pungi galbene oamenilor ca să depoziteze gunoiul în ele, pe care la fel îl ridică femeia de servici de lângă tubulatură.

În sectorul 1 e cel mai simplu. Gunoiul se aruncă în stradă și cam atât, nu-l mai ridică nimeni.

Nu știu cum e în celelalte sectoare, dar am aflat că în următoarea perioadă vor fi desființate tubulaturile blocurilor pentru a ”colecta selectiv”. Aparent așa a zis Europa. Trecem peste faptul că este o frântură de logică aici. Tubulaturile astea au fost construite fix pentru ca gunoiul să nu fie aruncat afară, pe geam, să nu pută între blocuri. Iar acum beneficiarul serviciului de salubritate ar trebui să ducă gunoiul la ghena de gunoi care va fi construită în spații publice. Îi lăsăm, mai avem 4 ani de implementat asta. Oamenii care au făcut legea stau la case, nu știu cum e la bloc, e ok.

Când, cum și ce anume reciclăm

Problema mea este definirea tipurilor de gunoi și fracții de reciclare. Înțeleg că acest lucru trebuie făcut de beneficiarul serviciului de salubritate, adică de noi. Și atunci ce strâng, cum strâng. Iar asta are nevoie de educație și de comunicare. Odată din partea serviciului de salubritate, a doua oară din partea primăriei.
La mine e relativ simplu, au zis să colectăm selectiv sticle, PET-uri și cartoane. Atât. Dar ambalajul de la caserola de mâncare, ăla e de colectat sau îl îngropăm. Trebuie spălat înainte de a se arunca la gunoi sau îl aruncăm cu resturi de mâncare. Aici sunt acele lucruri pe care nimeni nu le știe, că nu suntem din Europa, unde colectarea asta selectivă se face de 50 de ani. Și nici nu le comunică nimeni. Nici primăria, nici sortatorul.

Sticlele și PET-urile mi le duc eu singur la Kaufland, din când în când. Le las acolo în speranța că ei le colectează și reciclează. Chiar dacă nu le funcționează mai niciodată mașinăria aia cu care se laudă. Eu le las acolo, în fața mașinăriei. Sper că au grijă de ele. Altă metodă de a recicla mai accesibilă nu am. Cine are încredere în primărie că reciclează sticlele, dacă ia tot gunoiul la grămadă.

De ce nu se face educație de colectare selectivă

Există și ideea asta e a face educație. Dar această educație trebuie să vină din 50 de mii de locuri, iar pentru că sunt atât de multe instituții care trebuie să facă această educație și pentru că toate sunt plătite pentru a face asta, nimeni nu o face. Exact din acest motiv. E ca și cum ai avea 50 de profesori pe zi la o clasă de 20 de elevi. Nimeni nu va învăța nimic.

Educație trebuie să vină de la Ministerul Mediului, dar ei au făcut deja proiectele și le-au publicat pe site. Munca lor s-a terminat.

Educație trebuie să vină de la primărie, intermediarul serviciilor de salubritate. Dar ei au contract cu firma de salubritate sau au servicii de sortare, deci ei fac deja munca de sortare, nu îi învață pe oameni să sorteze.

Educație trebuie să vină de la operatorul de salubritate. Dar el este deja plătit să sorteze gunoiul, drept urmare banii oricum vin. Mai mult, cu cât are mai mult de sortat, cu atât încasează mai mulți bani.

Și atunci omul este dojenit, cum, nu sortezi gunoiul? Pai ești în Europa. Dar nimănui nu îi pasă să educe, pentru că ei sunt deja plătiți pentru munca asta.

Tu ce colectezi selectiv?
Ce faci cu gunoiul colectat selectiv?
Ce crezi ca se întâmplă cu gunoiul tău pe care l-ai colectat selectiv?

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

2 thoughts on “Când, cum și ce anume reciclăm

Leave a Reply