Melania Medelanu: Prin proiectul Minerva vrem să protejăm 1000 de femei, victime ale violenței domestice

Melania Medelanu: Prin proiectul Minerva vrem să protejăm 1000 de femei, victime ale violenței domestice

La începutul anului Melania se gândea deja la lansarea proiectului Zi de bine. Visa să facă Zi de bine, un poriect cu 12 cauze sociale, una în fiecare zi a anului. Iar mecanismul acestui proiect funcționează prin donarea zilei de naștere. Până acum, mai puțin de un sfert dintre oameni au reușit să doneze în cadrul acestui proiect.
Unul din lucrurile care au trebuit explicate a fost ce înseamnă să donezi ziua de naștere. De cele mai multe ori se oferă cadouri, care se uită într-un loc. Pentru asta sărbătoritul poate să le ceară prietenilor să nu îi mai cumpere cadouri, ci să se implice într-o cauză socială. Iar banii din aceste cadouri, pot ajuta pe cei care au nevoie.

Sunt doar câteva sute de oameni care au donat zilele de naștere până acum, dar suma strânsă s-a ridicat la 100.000 de euro.

Pandemia a afectat dorința oamenilor de a ajuta. Dar cei care o fac reușesc să facă diferența. Melania și-a donat ziua de naștere pentru pacienții de la Bălăceanca, pentru a amenaja acolo o grădină de relaxare. A reușit să strângă 10.000 de euro doar din donarea zilei de naștere. Iar pacienții de acolo, abia așteaptă acum să se ducă în curte și să îngrijească plantele din această grădină amenajată, în cadrul acestei cauze nobile.

O altă cauză unde nu se uită multă lume este violența domestică. Iar aceste proiecte sunt cele care sunt vizate în cadrul proiectului Zi de bine.

Transparența comunicării în cadrul proiectului Zi de bine, aduce cu sine continuarea proiectelor. Oamenii văd pe pagina zidebine.ro cum sunt folosiți banii din donații, iar acest lucru aduce cu sine continuarea proiectului.

Un trigger al campaniei este că ”de ziua mea am făcut ceva ce a contat”. Nouă luni mai târziu sunt 15.000 de urmăritori pe pagina de Facebook, sunt peste 300 de oameni care au donat până acum, dar sunt și oameni care vin în fiecare zi să întrebe cu ce pot să ajute și cum se pot implica.

Iubirea care bate la ochi, este un proiect dedicat violenței domestice

Facem aici cunoștință cu niște povești absolut îngrozitoare ale unor femei, care nu ar trebui să treacă niciodată prin așa ceva. Să citești o poveste despre un om care spune: M-a obligat să merg înaintea lui în drum spre casă și arunca cu mere în capul meu și mă bătea dacă îmi mișcam capul, că îi stricam ținta.
Să citești o astfel de poveste este absolut tulburător.

Pentru aceste femei vrem să facem proiectul Minerva. Sunt dispozitive deghizate într-o bijuterie, pe care femeile care au obținut în instanță un ordin de protecție, le pot purta asupra lor tot timpul, pot apăsa acest dispozitiv atunci când sunt în pericol și să apeleze automat la 112, cu trimiterea coordonatelor GPS, iar poliția va putea să intervină. 1000 de astfel de dispozitive sunt targetul lunii noiembrie pentru a putea ajuta 1000 de femei, din cele 2000 care au obținut anul acesta ordine de protecție împotriva agresorilor, în instanță.

”Faptul că dacă le spui oamenilor, uite asta e ce vreau să fac și am nevoie de ajutorul tău. Și dacă această implicare este minimă, oamenii vin alături de tine. Chiar acum în perioada asta în care suntem închiși în casă, e o perioadă de căutare a sensului. Anul ăsta am simțit asta, că o căutare a sensului e din ce în ce mai greu de evitat pentru cei mai mulți dintre noi. ”.

SMS cu cuvântul SUS la 8845 pentru o donație de 2 euro lunar.

Deja 8 din cele 12 cazuri ale anului 2021 sunt puse pe hârtie. Cazurile țin de sănătate mintală, de educație, de doliu – nimeni nu se ocupă de perioada de după ce ți-a murit cineva. Tentația oamenilor este să nu mai sune deloc, pentru că nu știe ce să spună. După pierderea în sine e că rămâi foarte singur. Pentru aceasta a fost gândit proiectul plantați în amintire. Un parc cu 1000 de copaci, unde cei care plantează un copac, pot descoperi și povestea omului pe care l-au pierdut.
Vor lucra la a ajuta bătrânii în perioada sărbătorilor, un proiect de help line pentru adolescenți, dar și pentru copii care sunt audiați în anumite procese.

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

Leave a Reply

%d bloggers like this: