Povestea lui Ion Creangă care este valabilă și în 2020

Povestea lui Ion Creangă care este valabilă și în 2020

Folclorul românesc este plin de povețe. Unul din culegătorii acestor povești a fost Ion Creangă, care a avut timp să audă la Iași, dar mai ales, să scrie toate aceste lucruri pe care le-a cunoscut de-a lungul timpului. De asta odată cu apariția tiparului am putut avea acces la această cultură a națiunii noastre. Care pe alocuri este cât se poate de corectă. Să citești această poveste, e scurtă. Și are un tâlc la final, du-te până acolo.

Noi nu suntem de pe cand poveștile, ci suntem mai dincoace cu vro doua-trei zile, de pe cand se potcovea purecele cu nouazeci și noua de oca de fer la un picior și tot i se parea ca-i ușor.

Cica era odata un om însurat, și omul acela traia la un loc cu soacra-sa. Nevasta lui, care avea copil de țața, era cam proasta; dar și soacra-sa nu era tocmai hatra.

Întru una din zile, omul nostru iese de-acasa dupa trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, dupa ce-și scalda copilul, îl înfașa și-i dete țața, îl puse în albie langa soba, caci era iarna; apoi îl legana și-l dezmerda, pana ce-l adormi. Dupa ce-l adormi, statu ea puțin pe ganduri ș-apoi începu a se boci cat îi lua gura: „Aulio! copilașul meu, copilașul meu!”

Mama ei, care torcea dupa horn, cuprinsa de spaima, zvarli fusul din mana și furca din brau cat colo și, sarind fara sine, o întreba cu spaima:

– Ce ai, draga mamei, ce-ți este?!

– Mama, mama! Copilul meu are sa moara!

– Cand și cum?

– Iata cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?

– Îl vad. Și?

– De s-a sui mața, are sa-l tranteasca drept în capul copilului și sa mi-l omoare!

– Vai de mine și de mine, ca bine zici, fata mea; se vede ca i s-au sfarșit mititelului zilele!

Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu manile încleștate, de parca le legase cineva, începura a-l boci amandoua, ca niște smintite, de clocotea casa. Pe cand se sluțeau ele, cum va spun, numai iaca și tatal copilului intra pe ușa, flamand și nacajit ca vai de el.

– Ce este? Ce v-au gasit, nebunelor?

Atunci ele, viindu-și puțin în sine, începura a-și șterge lacramile și a-i povesti cu mare jale despre întamplarea neîntamplata.

Omul, dupa ce le asculta, zise cu mirare:

– Bre! mulți proști am vazut eu în viața mea, dar ca voi n-am mai vazut. Ma… duc în lumea toata! Și de-oiu gasi mai proști decat voi, m-oiu mai întoarce acasa, iar de nu, ba.

Așa zicand, ofta din greu, ieși din casa, fara sa-și ieie ziua buna, și pleca suparat și amarat ca vai de om!

Și mergand el bezmetic, fara sa știe unde se duce, dupa o bucata de vreme, oprindu-se într-un loc, i se întampla iar sa vada ceva ce nu mai vazuse: un om ținea puțin un oboroc deșert cu gura spre soare, apoi rapede-l înșfaca și intra cu dansul într-un bordeiu; pe urma iar ieșea, îl punea iar cu gura la soare, și tot așa facea… Drumețul nostru, nedumerit, zise:

– Buna ziua, om bun!

– Mulțamesc dumitale, prietene!

– Da ce faci aici?

– Ia, ma trudesc de vro doua-trei zile sa car pocitul ist de soare în bordeiu, ca sa am lumina, și nici ca-l pot…

– Bre, ce truda! zise drumețul. N-ai vrun topor la îndamana?

– Ba am.

– Ie-l de coada, sparge ici, și soarele va intra singur înlauntru.

Îndata facu așa, și lumina soarelui întra în bordeiu.

– Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram sa îmbatranesc carand soarele cu oborocul.

„Înca un tont”, zise drumețul în sine și pleca.

Și mergand el tot înainte, peste catva timp ajunse într-un sat și, din întamplare, se opri la casa unui om. Omul de gazda, fiind rotar, își lucrase un car și-l înjghebase, în casa, în toata întregimea lui; ș-acum, voind sa-l scoata afara, tragea de proțap cu toata puterea, dar carul nu ieșea. Știți pentru ce? Așa: ușile era mai stramte decat carul. Rotarul voia acum sa taie ușorii, spre a scoate carul. Noroc însa ca drumețul l-a învațat sa-l desfaca în toate parțile lui, sa le scoata pe rand afara ș-apoi iarași sa-l înjghebe la loc.

– Foarte mulțamesc, om bun, zise gazda; bine m-ai învațat! Ia uita-te dumneta! Era sa daram bunatate de casa din pricina carului…

De aici, drumețul nostru, mai numarand un natarau, merse tot înainte, pana ce ajunse iara la o casa. Acolo, ce sa vada! Un om, cu-n țapoiu în mana, voia sa arunce niște nuci din tinda în pod.

„Din ce în ce dau peste dobitoci”, zise drumețul în sine.

– Da ce te framanți așa, om bun?

– Ia, vreu sa zvarl niște nuci în pod, și țapoiul ista, bata-l scarba sa-l bata, nu-i nici de-o treaba…

– Ca degeaba te trudești, nene! Poți sa-l blastami cat l-ei blastama, habar n-are țapoiul de scarba. Ai un oboroc?

– Da cum sa n-am?!

– Pune nucile într-însul, ie-l pe umar și suie-le frumușel în pod; țapoiul e pentru paie și fan, iar nu pentru nuci.

Omul asculta, și treaba se facu îndata.

Drumețul nu zabovi nici aici mult, ci pleca, mai numarand și alt neghiob.

Apoi, de aici merse mai departe, pana ce ajunsese ca sa mai vada aiurea și alta nazbatie. Un om legase o vaca cu funia de gat și, suindu-se pe-o șura, unde avea aruncat oleaca de fan, tragea din rasputeri de funie, sa urce vaca pe șura. Vaca ragea cumplit, și el nu mai putea de ostenit…

– Ma omule! zise drumețul, facandu-și cruce; dar ce vrei sa faci?

– Ce sa fac, ma-ntrebi? Da nu vezi?

– Ba vad, numai nu pricep.

– Ia, haramul ista e hamisit de foame și nu vra nici în ruptul capului sa vie dupa mine sus, pe iasta șura, sa manance fan…

– Stai puțin, creștine, ca spanzuri vaca! Ia fanul și-l da jos la vaca!

– Da nu s-a irosi?

– Nu fi scump la tarațe și ieftin la faina.

Atunci omul asculta și vaca scapa cu viața.

– Bine m-ai învațat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cat pe ce sa-mi gatui vaca!

Așa, drumețul nostru, mirandu-se și de aceasta mare prostie, zise în sine: „Mața tot s-ar fi putut întampla sa deie drobul de sare jos de pe horn; dar sa cari soarele în casa cu oborocul, sa arunci nucile în pod cu țapoiul și sa tragi vaca pe șura, la fan, n-am mai gandit!”

Apoi drumețul se întoarse acasa și petrecu langa ai sai, pe cari-i socoti mai cu duh decat pe cei ce vazuse în calatoria sa.

Ș-am încalecat pe-o șa, ș-am spus povestea așa.

Ș-am încalecat pe-o roata, ș-am spus-o toata.

Ș-am încalecat pe-o capșuna, și v-am spus, oameni buni, o mare minciuna!

Tâlcul poveștii ar fi următorul. Dacă ar fi să înlocuiești drobul de sare, ce cuvânt care începe cu litera C și este valabil în 2020 ai alege?

Sursa imaginii din header.

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

One thought on “Povestea lui Ion Creangă care este valabilă și în 2020

Leave a Reply

%d bloggers like this: