Ce se întâmplă în Moldova

Ce se întâmplă în Moldova

Putin a anulat săptămâna asta un decret prin care zicea că recunoaște granițele Republicii Moldova. Practic anularea acestui decret mai înseamnă ceva, reactivarea Armatei a 14-a a URSS care este blocată din 1992 în Transnistria.

Dar ce este Transnistria?

Transnistria sau Prednistrovie este o fășie de pământ, sub forma unui raion (județ în română) care ”s-a separat” de Republica Moldova în 1992, atunci când Moldova și-a declarat independența și nu a mai fost parte a URSS. Așa zisul stat din estul Moldovei, este condus de un așa zis președinte și are o formă de parlament care se numește soviet. Au rămas la reglementările vechi în ale conducerii statului. Are poliție locală, economie locală, armata este cea din URSS și cam atât. Dar are și avantaje.

Transnistria a ocupat și confiscat în 1992 singura termocentrală a Moldovei și singura țeavă de gaze de la vremea respectivă, care aducea gaze în Moldova. Practic acum Moldova este dependentă de Transnistria pentru că altfel nu are curent electric, iar Transnistria este dependentă de Moldova, pentru că altfel nu poate funcționa.

Dar Transnistria nu este recunoscută de niciunul din vecinii săi. Nu este recunoscută internațional și pentru aceasta nu poate avea activități economice. E o chestie relativ absurdă, care datează de mai bine de 30 de ani, dar iată că unele lucruri pot rămâne înghețate în timp. În Transnistria găsești bancomate și se pot face plăți cu carduri, dar cardurile sunt locale, nu sunt carduri Visa sau Mastercard, sunt blank-uri, ceea ce le face funcționale, dar doar acolo. Ca și cum ai folosi cardul de fidelitate de la magazin.

Șantajul pe care Transnistria îl impune Moldovei

Transnistria nu este numai singurul producător de curent al Moldovei, dar și locul pe unde vin gazele în Moldova. Pentru asta, Moldova tolerează și acceptă toate prostiile Transnistriei, pentru că altfel rămâne fără curent electric. Practic, Moldova consumă în orele de vârf undeva la 900 MWh curent electric, cât jumătate din consumul din București. Capacitatea de producere de la Chișinău, Bălți și barajul de pe Prut de la Costești este insuficientă pentru a putea fi asigurată independența energetică. Nici măcar un oraș nu ar putea fi alimentat din surse proprii.

Stare curent electric moldova

Celălalt aspect prost al situației este că Moldova este sincronizată și legată la rețeaua electrică a Ucrainei. Adică Ucraina transportă curent electric pentru diferite zone ale țării, folosind firele din Moldova. Iar cum știm de la finalul anului trecut, o defecțiune în rețeaua electrică a Ucrainei, lasă și Moldova în beznă, pentru că rețeaua nu este separată și independentă.

Un alt aspect prost al situației este că deși există un fir de curent între România și Moldova, acest fir se duce direct la centrala electrică din Transnistria. Cu alte cuvinte, orice curent electric pe care Moldova l-ar importa din România, se duce întâi la transnistreni și de acolo înapoi în țară.

Ar mai fi și alte fire care să traverseze Prutul și alte puncte de conexiune, dar de 30 și mai bine de ani, Moldova nu a fost în stare să lege o sârmă peste Prut între doi stâlpi care se văd cu ochiul liber. România mai vrea să ducă un fir de curent în nordul țării la Bălți, dar lenea autorităților face ca acesta să fie doar un proiect pe hârtie.

Când au rămas fără gaze, moldovenii au cumpărat curent la piața spot (prețul cel mai mare) de pe piața europeană. Au descoperit că e scump și nu își permit să facă acest lucru.

Șantajul gazelor din Moldova

Moldova are o singură conductă de gaz, care aduce gaz din Rusia, prin Ucraina, pentru consumul casnic și industrial. În conducta asta de gaz s-au înțepat transnistrenii, după contor, dar înainte de ”granița moldovenească”, iar astfel ei au gaze gratuite, folosesc gazele pentru centrala electrică, iar Moldova trebuie să le plătească. Practic, contorul de gaze e pus înainte de centrală de către partea rusă și acolo se face factura. Moldovenii mai au ce gaze mai rămân.

România a mai construit în Moldova o conductă de gaz de la Iași până la Chișinău și i-au dat drumul la finalul anului trecut. Iarăși moldovenii au descoperit că gazele din Europa sunt mai scumpe decât gazele din Rusia și nu știu ce să facă. Dacă să fie slugile Rusiei și să stea cu gaz ieftin sau să fie independenți si demni și să folosească gazul din România, la același preț pe care îl plătim și noi.

Practic, tot la finalul anului trecut, Gazprom nu a mai livrat gaze Moldovei. Ceea ce înseamnă că centrala electrică din Transnistria s-a oprit. Atunci au câștigat moldovenii, pentru că transnistrenii au rămas fără curent electric, fără gaze și fără încălzire. Moldova din fericire a avut curent electric că a cumpărat din România și a avut norocul ca transnistrenii să permită transferul de energie prin transformatoarele de la centrala electrică de acolo.

Cum se vede mai sus, capacitatea de generare de energie din Moldova nu există. Chiar dacă vezi că CET-ul de la Chișinău produce niște curent electric, centrala e atât de veche și netehnologizată, încât oricând poate apărea o avarie acolo, la fel ca la noi, în București.

În Moldova tot nu există conceptul de prosumator, producere de energie electrică din surse regenerabile, producere de energie electrică din partea privaților, celor care au panouri, turbine eoliene și așa mai departe, tot din lenea legiuitorilor.

Situația militară din Transnistria

În Transnistria este blocată din 1992 armata a 14-a a URSS. Am mai spus asta odată, doar ca să evidențiez cine este acolo. Trupele care sunt staționate acolo nu s-au mai rotit de atunci. au îmbătrânit și nici nu au mai primit arme de atunci. Sunt aceleași arme și aceleași echipamente. Sunt vreo câteva tancuri vechi, puști și muniție veche, militari deja bătrâni. Nu chiar toți, pentru că în Transnistria copiii devin militari, ce alt viitor să aibă.

Tot acolo este un depozit de muniție uriaș, în localitatea Cobasna. Depozitul are acolo arme și muniție de pe vremea URSS. Dacă nu știi când a fost URSS, atunci află că în 1992, URSS s-a desființat. Acum mai bine de 30 de ani.

Problema cu acest depozit este că nimeni nu știe ce este acolo, în ce stare sunt armele, bombele și munițiile de acolo, cât au fost de afectate de trecerea timpului. Se spune că o explozie a acestui depozit ar fi de nivelul unei bombe atomice. Nu sunt bombe atomice acolo, dar sunt 20.000 de tone de muniție explozivă.

Pe scurt, Transnistria are armata a 14-a a URSS acolo, arme și muniții expirate, câteva tancuri funcționale.

Situația militară din Moldova

Moldova nu se laudă cu armata sa, pentru a nu agita spiritele peste Nistru, iar asta este o decizie foarte bună. În schimb cu ce se laudă Moldova, este faptul că nu are niciun tanc funcțional în cadrul armatei. Nu are niciun avion funcțional, toate fiind niște rămășițe de MIG-uri de pe vremea URSS. În schimb Moldova primește suport logistic constând în mașini second hand de la alte armate din lume, dar și know-how militar.

Moldova are și vreo 12.000 de polițiști fără o pregătire militară prea avansată, dar ca număr, pot fi folosiți.

Ucraina a mutat trupe la granița cu Transnistria

Rușii se plâng că Ucraina a mutat trupe la granița cu Transnistria. De fapt ucrainenii spun de anul trecut, că dacă e vreo problemă, pot să ajute imediat și fără stres moldovenii ca să rezolve problema lui Prednistrovie.

Când au făcut ultima declarație în acest sens, cei din Transnistria și-au dinamitat singura antenă radio pe care o aveau, cu care mai țineau legătura cu rușii și au tras cu agheul într-o clădire din centrul orașului. Atât se poate acolo.

De asta spune Ucraina că poate rezolva rapid problema aceea, pentru că știe ce se întâmplă acolo și vede ce fac transnistrenii, mai bine ca moldovenii.

România poate avea oricând pretenții la Moldova

O altă teză a propagandei ruse este că România vrea să invadeze Moldova, să o cucerească sau te mai miri ce. Teza asta la nivel teoretic este corectă. Estimările mele spun că 80% din cetățenii moldoveni sunt de fapt cetățeni români, cu actele dobândite sau în curs de dobândire, cu cererea depusă. Cum Autoritatea Națională de Cetățenie nu comunică niciun fel de date despre câți moldoveni sunt români, estimarea mea este cea corectă. Numai cei de la documente.md pot spune câte cereri depun la București în fiecare an.
Nu putem lua în calcul recensământul efectuat acolo, nu pentru că datele au fost greșit interpretate, dar mai ales pentru că întrebările au fost prost puse. Ești cetățean moldovean, da, atunci ești. Nu s-a pus întrebarea și dacă ai cetățenie română.
De fapt, transnistrenii pentru că nu au nicio cetățenie, au ales să aibă cetățenia română, întâi pentru a călători în Europa, iar apoi cetățenia moldovenească pentru a merge la Chișinău. Inclusiv așa zisul președinte transnistrean are cetățenie română, pentru că a fost găsit pe niște liste și pentru că a călătorit în Europa în pandemie.

Mergând pe această retorică, putem spune că teza propagandei este corectă, chiar dacă nu vrem noi niciun fel de prostii de genul ăsta. Deși putem face asta oricând.

De fapt, stai că va fi George președinte și vom rezolva această problemă când va deveni George președinte.

Și atunci ce se întâmplă acum în Moldova

Practic nu se întâmplă nimic. Moldovenii se roagă de transnistreni să le dea curent electric, pentru că altfel trebuie să-l cumpere scump, transnistrenii se roagă de moldoveni să cumpere curent electric de la ei și din gaze rusești pentru că altfel ei mor de foame și de frig.
De altfel, în afară de propaganda rusă nu am văzut niciun fel de declarație politică de la Tiraspol care să spună ceva. Asta din două motive. Unul e cel legat de funcționarea centralei electrice, celălalt e legat de faptul că americanii au băgat foarte mulți bani în calmarea treburilor de la Tiraspol și în programe sociale acolo. Cineva a arătat degetul și toată lumea e liniștită.

Scenariul rău este cel dacă sare în aer depozitul de muniție de la Cobasna. Sau dacă încearcă armata a 14-a a URSS să aibă pretenții. Dar aici vin ucrainenii și rezolvă rapid detaliile tehnice.

Scenariul bun nu există. Pentru că ai acest șantaj energetic produs de singura centrală electrică a țării, care șantaj ține Moldova blocată cu față slugarnică pentru Rusia, fără să îi dea posibilitatea de a se îndrepta într-adevăr către Europa. Către Europa ar putea fi dacă se leagă 2 fire de curent peste Prut, dacă renunță la gazele rusești și dacă recunosc Transnistria ca stat și îi închid granițele. Atunci ar fi dezastru pentru regiunea separatistă.

Foto: arhiva personală, ziua vinului din Moldova

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

Leave a Reply